Caută articole

Filtrează articole




FOTBAL

JUNIORI

19.06.2015 - 14:20

Adrian Damian - antrenor CS Barcău Nuşfalău: “Sunt mândru de echipa mea”

Adrian Damian - antrenor CS Barcău Nuşfalău: “Sunt mândru  de echipa mea”

Tehnicianul este încrezător înaintea fazei zonale de la Beiuş, unde juniorii de la Nuşfalăul vor lupta pentru calificarea  în primele patru echipe din ţară


 

 De 6 ani, CS Barcău Nuşfalău domină campionatul judeţean rezervat juniorilor A1, iar munca depusă la formaţia de pe Valea Barcăului dă roade. Astfel, campioana Sălajului se remarcă şi în afara judeţului şi pentru al doilea sezon consecutiv va participa la faza zonală după ce a trecut la baraj de FC Bistriţa.

 

“Cu FC Bistriţa nu au fost meciuri uşoare, însă noi am ştiut să profităm de momentele bune şi să câştigăm.A fost o calificare meritată şi îi felicit pe jucători pentru modul cum s-au dăruit”,a declarat Adrian Damian, după ce echipa sa a obţinut două victorii cu campioana judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

În faza următoare a campionatului, Nuşfalăul se va duela cu Bihorul Beiuş, Victoria Carei şi CS Ocna Mureş pentru calificarea în semifinalele campionatului, iar tehnicianul este încrezător în şansele echipei sale de a ajunge în primele patru echipe din ţară.

 

“Avem o echipă bună şi ne jucăm şansa. Totul depinde de primul meci, unde sperăm să obţinem un rezultat pozitiv.Nu cunosc foarte bine adversarele. Am văzut doar rezultatele obţinute la faza anterioară, însă  sunt irelevante. Vom aborda meciurile cu seriozitate şi vom încerca să scoatem maxim din ambele jocuri. Este o performanţă că am ajuns în această fază, dar încercăm să ne calificăm în semifinale. Ar fi extraordinar pentru o echipă din comună să ajungă la turneul final. Sunt mândru de echipa mea şi de ce am realizat”, a mai spus Damian.

 

Să mai spunem că cu ocazia meciului de sâmbătă, CS Barcău Nuşfalău a fost premiată pentru titlul de campioană judeţeană la juniori. Preşedintele AJF Sălaj - Daniel Sabou şi secretarul Leontin Moga au oferit câştigătoarei un trofeu, o dilpomă, medalii şi tricouri de campioni.     


Vizualizari: 481

Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image


 


Cele mai spectaculoase goluri doar in video de mai sus. 

Vremea (Meteo)

Newsletter